Irina Begu (România, 63 WTA) a fost pusă la zid de jurnaliștii străini după ce a lovit din greșeală cu racheta un copil, în timpul meciului cu Ekaterina Alexandrova (Rusia, 31 WTA) din turul doi la Roland Garros.
Irina Begu a scăpat doar cu avertisment după ce racheta cu care a izbit de pământ a ricoșat nefericit, lovind un copil aflat în tribune la Roland Garros!
Nu doar Ekaterina Alexandrova, jucătoarea învinsă joi de Irina Begu, scor 6-7(3), 6-3, 6-4, a cerut descalificarea româncei, ci și fanii și jurnaliștii străini.
Irina Begu s-a aflat la un pas de descalificare la Roland Garros, după ce a lovit fără să vrea un copil aflat în primele rânduri ale tribunei! Arbitrul a decis să întrerupă meciul și a chemat supervizorul pe teren. După cinci minute de așteptare, Irina Begu a scăpat doar cu avertisment, iar partida s-a reluat, spre nemulțumirea Ekaterinei Alexandrova și a jurnaliștilor străini:
„Rușinos ceea ce s-a întâmpat astăzi la Roland Garros! Begu s-a supărat și a aruncat cu racheta, care a căzut în public și a lovit un copil. Acesta, de frică, a izbucnit în plâns. Au lăsat-o să joace în continuare. Nu am mai văzut așa ceva în 2022!”, a spus Jose Moron, redactorul-șef al publicației Punto de Break. De asemenea, fanii lui Novak Djokovic reclamă, pe Twitter, că sârbul a fost descalificat la US Open 2020 pentru un gest mai puțin grav: „Mai putem vorbi de dreptate și egalitate de tratament în tenis?”.
VERGONZOSO. Solo se puede calificar así lo que ha pasado hoy en #RolandGarros. Begu tiró enfadada la raqueta, rebotó, cayó en el público y casi golpea a un niño que, del susto, rompió a llorar. La dejaron seguir jugando. Es una más de lo que venimos viendo en este 2022. pic.twitter.com/nWbjxvHM8Y — José Morón (@jmgmoron) May 26, 2022
VERGONZOSO.
Solo se puede calificar así lo que ha pasado hoy en #RolandGarros. Begu tiró enfadada la raqueta, rebotó, cayó en el público y casi golpea a un niño que, del susto, rompió a llorar.
La dejaron seguir jugando. Es una más de lo que venimos viendo en este 2022. pic.twitter.com/nWbjxvHM8Y
— José Morón (@jmgmoron) May 26, 2022
În pofida incidentului care a avut loc la scorul de 7-6, 3-6, 2-0 pentru Ekaterina Alexandrova, Irina Begu și-a păstrat concentrarea și s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros, scor final 6-7(3), 6-3, 6-4. La finalul meciului, Begu s-a revanșat față de copilul pe care l-a lovit, l-a luat în brațe și a făcut poze cu acesta.
They're BFF now https://t.co/0ucjJ1sxWD pic.twitter.com/Ckt2VqG25b — LorenaPopa 🕵️♀️🎾 (@popalorena) May 26, 2022
They're BFF now https://t.co/0ucjJ1sxWD pic.twitter.com/Ckt2VqG25b
— LorenaPopa 🕵️♀️🎾 (@popalorena) May 26, 2022
În faza următoare a Grand Slam-ului parizian, Irina Begu o va întâlni pe surpriza competiției, Leolia Jeanjean (Franța, 227 WTA), acceptată pe tablou grație unui wild card.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER